CA-NTOTDEAUNA CENUSA IUBIRII MELE
(K)
Ca-ntotdeauna buzele i le ating uşor să nu i le trezesc,
mă oglindesc în ochii ei pe chip îngeresc,
îi prind degetele-n palma mea şi-o implor prin şoapte,
să se-ntoarcă de pe drumul ce duce spre veşnica noapte.
Ca-ntotdeauna nu mai este caldă, ci buza de sus îi e rece,
eu prin veac acelaşi şi ea îmbătrânind cu vremea ce trece,
oglindirea mi-o privesc în ochiul imbietor şi dulce,
alături de ea mă contopesc bucuros cu Sfânta Cruce.
Ca-ntotdeauna vorbe dulci acum ea nu mai are,
prin lumina Soarelui gol şi rece îmi spune sărutări amare,
fără glas, fără de cuvinte ori suspine grele,
prin fantasme, vedenii şi adjuvante iele.
Ca-ntotdeauna mă-aplec şi-acum, şi-o sărut prin gând,
pe buzele vineţi, degetele-i îngheţate şi arcticul gât,
fără sunete, fără de suspine ori gânduri amare,
privesc şi eu acum spre crucea Sfântului Soare.
Ca-ntotdeauna cenuşa iubirii mele o vărs acum în mare,
şi apa-nvoburată acum suspină şi glasuri nu mai are,
şi norii vin, şi plâng, şi imploră, şi suspină,
şi nici Soarele nu mai aruncă cu lumină...
|