Pe lângă Mircea
kerygan
Sunt în parc acum. Cel de lângă Mircea. Am ajuns mai devreme cu o oră -
ca de obicei. Dacă rămâneam acasă cine ştie ce trebuia să fac... şi
clasa era încuiată.
Stau şi mă uit la "mircişti", sau cum spunea o colegă "mircişti
tâmpiţi" (fără supărare) , - îi văd cum dispar în spatele acelor porţi mari de fier.
Probabil ajung în zona crepusculară :).
Şi ciorile astea nebune - îmi croncăne în urechi. Una s-a aşezat pe
colţul băncii opus mie. E ciudat ceea ce simt. Linişte şi teamă.
Statuia din parc parcă vrea să reprezinte ceva - dar poate acest
erotism barbar distruge tot misterul, tot sensul ei...
Din nou cioara, ciorile. Mă aşteptam să aud ciripitul vesel de
vrabiuţe, dar am uitat că este toamnă acum şi ele nu mai vorbesc. Doar
ciorile astea negre-cenuşii se plâng într-una. Jumătate din Mircea
lipseşte (aproape) - o mână, un picior. Oare şi inima i s-a înjumătăţit
? Nu ştiu şi nu intenţionez să aflu. Încep să nu mai dau importanţă
frigului din jurul meu dar îl simt cum intră în oasele mele.
M-aş duce la Teatru, dar oare Ovidiu este acolo? Căci eu pe el vreau să-l
văd... M-aş duce să mă plimb, dar n-am ceas - dacă într-o clipă ce o
voi trăi eu va trece o veşnicie pentru ceilalţi? Nu vreau aşa ceva!
Deşi asta mi se-ntâmplă.
Îmi place vântul acesta. Îmi place şi fâşâitul surd al frunzelor şi
zgomotul liniştit al maşinilor. Tot. Cine a zis că toamna sau iarna nu
este frumos? Oricum căldura verii şi a primăverii nu-ţi aduce prea
multe avantaje. Mie, cel puţin, nu - de fapt mă dezavantajează - pielea
mi se-nroşeşte şi zici că am lepră, ochii nu îi pot ţine deschişi, căci
lumina mă doare, nu pot să respir...
În general vara stau îmbrăcat acoperindu-mi corpul ca şi iarna. Cel puţin, mulţumesc că nu sunt "băiatul din balonul de sticlă".
Atunci ar fi fost un chin mare. Acum nu-i chiar aşa. Ce dacă nu pot
merge la plajă? Eu mă duc la munte. Sau aduc muntele la mine. Depinde.
Mă duc acum însoţit de acest zgomot surd până la Tomis - să văd cât e ceasul, apoi mă voi întoarce.
|