Şi m-am trezit într-o dimineaţă, dar era noapte şi razele lunii reci mă încălzeau... de fapt aveam febră.
       În ultimul timp greşisem mult... faţă de toţi, faţă de aşa-zisşi prieteni... faţă de profesori, faţă de bătrâna din autobuz, faţă de vecini. Sunt un dezastru, nu fac nimic bine, nu mai scriu... inspiraţia s-a risipit ca orice iluzie... de fapt eu mă grăbesc şi tot timpul fac greşeli de "spelling". Nu fac nimic... doar stau deprimată... şi visez, şi cred că eu duc pe umeri durerea tuturor.
       Sunt mai mult decât mediocră, sunt pierdută prin iluzii, de negăsit conştientă... sunt o "greşitoare". Când e vorba să-mi pese de alţii (care nu-s din grupul meu închis)... eu sunt de negăsit.... şi greşeam... doar eu... Dacă am greşit, vino şi spune-mi... dacă crezi că dreptatea care e oarbă e de partea ta... Cei care ziceau că le pasă de mine, nici nu se mai sinchisesc să mai arunce un gând fugitiv asupra mea... şi mă întreb dacă ciudăţenia mea îi depăşeşte. Alţii, care mă înţeleg atât de bine, se regăsesc în mine încât vor să se sacrifice pentru mine şi poate să-mi rezolve problemele... şi acum eu mă desconsider atât de mult încât nu pot să concurez cu o altă persoană... şi aveam atât de multe probleme încât m-am trezit şi m-AM DUS LA LICEU... era anost, dar nu covârşitor...
      Doar dormeam... Câteodată mă întrebam dacă atunci când mă voi trezi, nu va fi oare prea târziu. Dar nimeni nu mi-a răspuns, nici măcar eu... şi oricum întrebarea nu era adresată nimănui...
     Adevărul meu nu conicide cu al meu....
     Era târziu şi nu puteam să mai plâng.... probabil mă plictisisem de situaţie încât am găsit de cuviinţă să "go to another level".
     De fapt aveam febră şi deliram....